Jump to content
The G

Traducere - reguli si discutii

Recommended Posts

Va salut, doamnelor si domnilor!

 

La initiativa lui Cristian (@dpcdpc11), caruia ii multumesc pentru impuls si colaborare, am verificat situatia traducerii in romana a PrestaShop.

Se vede cam asa: principalele mere ale discordiei sunt diacriticele si adresarea catre clienti (la pertu versus pluralul politetii).

Am fost de la inceput partizanul diacriticelor, insa trebuie sa le recunosc dezavantajele:

  • probleme legate de SEO
  • munca in plus la editarea textului
  • necesitatea unui font special, care aduce si el micile lui probleme

In numele limbii romane, eram dispus sa trec cu vederea aceste dezavantaje, insa am constatat ca absolute toate site-urile de e-comert .ro mari nu folosesc diacritice. Majoritatea nu folosesc deloc, cei care le folosesc nu le folosesc in continutul important al site-ului.

Aceeasi situatie este si in cazul adresarii catre client. Absolut toate site-urile la care m-am uitat vorbesc la pertu cu clientii. Eu personal l-as trimite la plimbare pe unul care ar incerca sa-mi vanda ceva cu o asemenea adresare, insa realitatea este realitate.

 

Asadar, propun sa stabilim o lista de reguli pentru traducere, pe care sa le respecte absolut toti traducatorii (chiar si cei care nu sunt de acord cu ele, cum voi fi eu  :( ). Primele doua reguli ar fi:

 

1. Traducerea nu foloseste diacritice.

2. Modul de adresare folosit in traducere va fi la persoana a II-a singular (la pertu).

 

Mai avem si alte reguli, multe derivate din traducerea Wordpress, pe care le vom dezbate aici. La aceste prime doua reguli, cred ca se va intruni o majoritate confortabila.

 

Mai ramane de vazut cum putem realiza practic modificarea traducerilor existente. Daca eliminarea diacriticelor este simpla, schimbarea modului de adresare este mai complicat.

 

Ca sa putem lucra mai repede, incarcarea modificarilor s-ar putea face fie prin Crowdin - dar nu stiu inca niciun editor de fisiere XLIFF, o sa-i intreb pe francezi, fie prin GitHub - nu stiu daca francezii mai accepta pull request pentru traducere.

 

UPDATE: XLIFF este doar o varianta de XML, deci modificarile se pot face relativ simplu.

 

Multumesc pentru atentie si astept opiniile dumneavoastra (voastre, conform noilor reguli :P).

 

NB: Am postat acest mesaj intai aici, insa lipsa aproape completa a unei reactii m-a facut sa ma gandesc ca oricum traducerea are nevoie de o discutie speciala. Drept pentru care am creat aceasta discutie.

Share this post


Link to post
Share on other sites

Inteleg ca este vacanta, asa ca voi astepta o saptamana si daca nici atunci nu avem alte reactii, voi considera ca nimeni nu are obiectii si putem demara modificarile.

Prima modificare ar fi in jurul datei de 01.08.2016 si va consta in scoaterea diacriticelor din traduceri.

Share this post


Link to post
Share on other sites

sa cum AI sugerat fara diactritice, si persoana a II singula, la pertu, in lume se vorbeste la pertu, in marea majoritate

Share this post


Link to post
Share on other sites

Eu sunt pentru diacritice. NU este o problema de seo. Seo inseamna de fapt google, restul gen yahoo, bing sunt necastigatori atat in Romania cat si in Europa.

Eliminarea diacriticilor din traducere NU este o idee buna. Google stie de ele si rezultatele de cele mai multe ori sunt asemanatoare.

(a existat o vreme cand intr-adevar rezultatele intoarse de google difereau puternic in cazul cu/fara diacritice, nu mai este cazul acum)

Folosirea diacriticelor denota profesionalism.

In link-uri, descriere scurta/lunga, nume de produs, meta-uri, etc.... fiecare poate alege sa foloseasca sau nu diacritice. In fond continutul este important si ar trebui sa fie unic pt a conta in seo, restul (despre ceea ce vorbim noi aici, traducerile) reprezinta maxim 2-3% din textul din pagini.

 

Majoritatea fonturilor google de baza (si larg folosite) sunt latin-extended deci nu vad absolut nicio problema vav fonturi.

Munca in plus la editare, da. Pentru ca tastatura mea nu are diacritice. Dar sa nu uitam ca nu este vorba de specialisti/dezvoltatori ci de consumatori.

Decizia noastra VA AFECTA clientii nostri si clientii clientilor nostri: consumatorii finali!

Atentie ca bataia este pe conversie! Un magazin online care nu converteste sau converteste prost aduce necazuri pt tot lantul trofic, in jos.

 

Modul de adresare folosit in traducere va fi la persoana a II-a singular (la pertu). CORECT! Shop-ul online este prietenul tau.

Si este oarecum virtual. NU este vanzatorul de la tejghea care in functie stabiliment poate sau nu sa manance parizer cu paine pe ziar in fata clientului. Si atunci te poti simti jignit/frustrat daca acel om vorbeste la pertu cu tine.

 

Concluzie:

1. Traducerea FOLOSEŞTE diacritice.

2. Modul de adresare folosit in traducere va fi la persoana a II-a singular (la pertu).

  • Like 1

Share this post


Link to post
Share on other sites

Multumesc pentru implicare.

 

Si eu sunt pentru diacritice. Insa asta nu inseamna sa ignor realitatea. Realitatea, asa cum se vede de la mine este asa:

 

1. ESTE o problema de SEO. Am cautat "camasa" si "cămașă" pe Google (a trebuit sa le subliniez ca sa se inteleaga ca sunt linkuri). Sunt cateva rezultate comune, dar este clar ca se obtin rezultate diferite:

post-14491-0-38019100-1469814450_thumb.png post-14491-0-61376200-1469814456_thumb.png

 

Banuiesc ca rezultatele vor fi cu atat mai asemanatoare cu cat numarul de diacritice este mai mic si cu cat eforturile de marketing sunt mai asemanatoare pentru ambele variante. Ceea ce nimeni nu face.

In alta ordine de idei, cand ai introdus ultima oara un cuvant cu diacritice in caseta celor de la Google? Eu, unul, nu-mi amintesc cand sau daca am facut-o, cu exceptia cazurilor demonstrative, ca cel de mai sus.

 

2. Folosirea diacriticelor denota profesionalism in cazul in care tot continutul are diacritice. Cele doua cazuri comune sunt site-ul complet fara diacritice sau diacritice numai in interfata, lasand numele si descrierile produselor fara diacritice. Ar fi interesant de vazut mai multe pareri, pentru mine varianta amestecata nu denota profesionalism. Varianta amestecata este cea in care se afla acum site-urile bazate pe PrestaShop.

Cazul in care tot continutul site-ului are diacritice nu l-am intalnit, asa ca nu il discut.

 

3. Fiecare poate alege daca foloseste sau nu, este adevarat. Pentru mine este destul de clara alegerea: nu am vazut niciun site cu trafic semnificativ care sa foloseasca diacritice peste tot. okazii.ro este o strutocamila, are diacritice in interfata, dar nu si in reclame. Textul din traduceri nu conteaza ca atare in SEO, ci in ideea putin probabila ca cineva ar face efortul sa introduca tot continutul cu diacritice din cauza traducerilor.

 

4. Majoritatea fonturilor de pe Google Fonts (448 din 779, majoritate simpla ca in Parlament) au si Latin Extended, insa asta nu garanteaza existenta tuturor diacriticelor:

post-14491-0-83647300-1469815760_thumb.png

 

Dar este adevarat ca se gasesc destule fonturi la ora actuala.

 

5. Este adevarat ca munca noastra ii va afecta pe clientii nostri si pe clientii clientilor nostri. De aici a si plecat discutia, clientii sunt nemultumiti de starea actuala a traducerilor. Un client m-a trimis sa ma uit la site-urile mari, ca sa vad ca nu au diacritice.

 

6. Este foarte adevarat ca bataia este pe conversie. Crezi ca cei de la olx.ro sau emag.ro stiu asta?

 

7. Modul de adresare este o preferinta. Magazinul online nu este prietenul meu pana nu imi dovedeste asta. De fapt, nu pot spune despre niciun magazin online ca este prietenul meu si cand cineva pretinde asta, ridic o spranceana. Pentru mine, magazinul online este un necunoscut care imi vorbeste nerespectuos. Si nu-mi place asta, online sau offline.

Insa realitatea este realitate, preferintele mele nu se regasesc pe web.

 

Deocamdata argumentele in defavoarea diacriticelor sunt mai puternice.

 

Discutia continua.

 

In alta ordine de idei, va castiga varianta cu cei mai multi sustinatori. Asadar, nu votezi, nu contezi.

Share this post


Link to post
Share on other sites

Dupa aceste dezbateri intense, am scos diacriticele si am trecut la exprimarea la pertu. Modificarile sunt deja pe Crowdin.

 

Asadar, de acum incolo regulile de baza ale traducerii sunt:

 

1. Traducerea nu foloseste diacritice.

2. Modul de adresare folosit in traducere va fi la persoana a II-a singular (la pertu).

 

Traducerile care nu respecta aceste reguli nu vor fi incluse. Periodic voi revizui traducerile si voi scoate diacriticele si exprimarea la pluralul politetii, daca vor mai exista.

Chiar daca m-am straduit sa le gasesc pe toate, este probabil sa-mi fi scapat unele locuri cu diacritice si/sau pluralul politetii.

Am folosit regex cat am putut, asa ca mai este posibil si sa apara traduceri ciudate/stricate.

 

Pentru modificari masive puteti descarcati fisierul XLIFF din Crowdin (contine toate traducerile pentru toate versiunile), schimbati ce vreti pe acolo si pe urma mi-l trimiteti cumva. Eu o sa il verific si, daca e in regula, il urc in Crowdin. Atentie: in varianta asta, toate modificarile apar facute de mine, nu stiu daca va coafeaza acest aspect.

 

Prima prioritate este acum repararea posibilelor stricaciuni produse de inlocuirile automate. In masura timpului disponibil, o sa mai discutam cateva reguli si pe urma le voi adauga primului mesaj din aceasta discutie.

 

Toate bune.

Share this post


Link to post
Share on other sites

Modificarea de pe 13.10 a scos la iveala o hiba in codul PrestaShop care extrage traducerile din fisiere.

Crowdin marcheaza traducerile care nu sunt inca traduse dandu-le parametrul state="needs-translation". Nu am acces la mecanismul prin care se genereaza fisierele PHP din fisierele XLIF din Crowdin, cert este ca in fisierele PHP traducerile cu pricina apar ca sir nul, gen

$_ERRORS['8a5a71bcb5b4e12673c79e3d8b1deb56'] = '';

Din cauza ca PrestaShop nu verifica decat existenta traducerii, nu si daca este goala, sirul nul apare pe paginile site-ului in locul expresiilor originale in engleza. Interfata Prestashop este sensibila la asa ceva si, practic, devine nefolosibila.

 

Solutia evidenta este finalizarea aprobarii traducerilor, ceea ce presupune verificarea fiecarei traduceri pe Crowdin. Pentru 1.6 mai sunt de aprobat 50% din admin.php (peste 2000 de traduceri) si 14% in tema (aproape 200 de traduceri). Cum timpul meu este limitat, oricat de mult m-as grabi, va mai dura o perioada.

 

O solutie de urgenta este dezactivarea liniilor cu siruri nule din traduceri, astfel incat sa apara expresiile originale in engleza acolo unde traducerile sunt goale. Drept pentru care am actualizat scriptul care scotea diacriticele cu aceasta functie. Practic, trebuie rulat fisierul din radacina magazinului. CItiti instructiunile si nu uitati sa il stergeti cand ati terminat.

 

ATENTIE!

A FOST TESTAT DOAR PE MASINA MEA LOCALA. ASIGURA-TE CA AI BACKUP-URI SI CA TI-AI LUAT TOATE MASURILE DE SIGURANTA. IN CELE DIN URMA, DACA CEVA NU FUNCTIONEAZA, ESTE SITE-UL SI RESPONSABILITATEA TA - VOI INCERCA SA AJUT, DAR NU VOI ACCEPTA NICI O RESPONSABILITATE PENTRU EVENTUALELE PROBLEME.
 

Toate bune.

Share this post


Link to post
Share on other sites

Buna ziua!

Tot legat de traduceri aș dori să-mi spuneți dacă există posibilitatea de a exporta traducerile (editate de mine cu multă muncă până târziu în noapte) într-un fișier, dupa care sa le pot importa, să zicem într-un alt magazin, online de data aceasta (in cazul meu din mediul localhost (XAMPP),  într-un magazin live).

Vă mulțumesc!

Share this post


Link to post
Share on other sites

Join the conversation

You can post now and register later. If you have an account, sign in now to post with your account.
Note: Your post will require moderator approval before it will be visible.

Guest
Reply to this topic...

×   Pasted as rich text.   Restore formatting

  Only 75 emoji are allowed.

×   Your link has been automatically embedded.   Display as a link instead

×   Your previous content has been restored.   Clear editor

×   You cannot paste images directly. Upload or insert images from URL.


×
×
  • Create New...

Important Information

Cookies ensure the smooth running of our services. Using these, you accept the use of cookies. Learn More